Tu,
călător rătăcit printre gânduri…
ai poposit aici
şi iar mă chemi,
să-ţi cânt nefericirea printre rânduri…
Să mă iubeşti?!
o,nu! să mă blestemi!
Căci lumea mea e rece ca o lamă,
care desparte viaţa de lumini…
Te-ai coborât să iţi arăt mahrama
suspinelor pierdute printre spini?
Nu mă striga în vise, niciodată,
căci somnul meu e mort de mii de ani,
am împietrit ca o statuie albă,
care se-nchină surzilor şamani…
Nu te-ntrista, cu tine e seninul,
iubirea-i semănată-n rădăcini,
când primavara va sosi, aievea,
zeiţa ta va răsări din crini!
Pe mine mă înghite golul,
nu se mai satură în veci,
hain hulpav!
Mă-nghite şi mă frânge fără milă,
că fiinţa mi se clatină firav…
Da, du-te, caută cărarea
care te duce către culmi albastre!
Nu poposi aici,
unde durerea…
a nins şi peste florile din glastre…
Foto – Ionela Andrei
vantdetoamna 