Prologul unei ere ce s-a descis să sfarme
Tiparele de piatră din timpul de acum,
Îţi cere să te-nalţi în zborurile calme,
Şi să-ţi măsori pe ceruri al morţilor cuantum.
Din haos să renaşti şi să-ţi întinzi trezirea,
Pe-o coardă de vioară, în cântecul lumesc,
A fi să-ţi umple viaţa, să fii toată simţirea
Ce-n oameni îşi revarsă fiorul nebunesc,
Să îţi îngropi durerea în praful de lumină
Şi-n suflet să-ţi rodească menirea de-a iubi,
În mâini să ai creaţia şi-o sfoară de cortină
Şi când de ea vei trage, să nu uiţi a trăi.
vantdetoamna 