Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Monolog’ Category

Monolog

Gânduri lungi, fără de sens, îţi acoperă simţirea,

Zori ucise de păcate nasc în lumea-ţi rătăcirea,

Sete cruntă de intens şi de viaţă te străbate

Şi în tine arde aprig teama veşnică de moarte,

Iar când noaptea cade tainic, stai în umbră şi te-ntrebi:

De ce toamna se aude cântec de sub paşi de cerbi?

Şi de ce lumina vine, ca o şoaptă peste zile,

Când din tine răsar neguri fără de închipuire?

Gol se-ntinde braţu-ţi rece şi iubirea vrea s-apuce,

S-o-mpletească printre vene şi în suflet să o urce,

Ca pe-o floare de albastru, prinsă-n mările de iarbă,

S-o culeagă printre gene şi-apoi seva să-i absoarbă.

Viu, în ochi ţi se aprinde raza fină de-amintire,

Toate vieţile trăite se rotesc într-o clipire,

Şi în vifor te scufunzi, ca să uiti de forma fiinţei,

Când în colivia minţii plângi în palma neputinţei.

Somnul vieţii e ca plumbul şi în el cauţi trezirea,

Când din vis în vis te poartă şi te-ntrebi care-i menirea,

Și spre stele căutând tot îți spui că sunt departe,

Dar să ştii, pe noi de stele doar o clipă ne desparte.

the-jester1

‘Stanczyk’, by Polish artist Jan Matejko (1837-1893).

Advertisements

Read Full Post »