Deschide-ţi sufletul, om bun,
Şi lasă-n el să intre
Lumina serii de ajun,
Cu glasuri de colinde.
Noi am venit să îţi urăm
An bun şi multă pace,
Iubind să fii şi a iubi
Un mod de-a fi a-ţi face.
Să-ţi zboare cugetul, senin,
Spre gânduri înţelepte,
Şi să păşeşti mereu zâmbind,
Pe ale vieţii trepte.
Să te opreşti în drumul tău,
S-asculţi şi glasul lumii,
Şi să aduni într-un ecou,
Vibraţiile minunii.
Şi am mai vrea să îţi urăm
Şi multă bucurie,
Să fii copil, râzând zglobiu,
Când fila ta se scrie.
Şi-acum, colinda fie spusă,
Ne ducem mai departe,
Căci, iată, ninge şi se ţese
Lumina peste noapte.
Sursa Foto – http://flavorwire.com/358493/merry-photos-of-pop-culture-icons-and-their-christmas-trees/6