Mi-e sufletul amar, de-atâta neputinţă,
Şi-n somnul cel bizar, mă-ndrept spre nefiinţă.
Bătăi de pleoape-albastre răsfrâng visări, sub lună,
Şi nopţile de cearcăn îmi ţes ie din spumă.
-Din spuma mării calde şi fir de iasomie,
Ca nimeni să mă-ntrebe şi nimeni să mă ştie.-
Îmi prind în păr nisipul şi firele de sare
Şi mă trimit cu vântul, să fug în departare,
Să plec, spre orizont, cu pescăruşii serii
Şi prins de un catarg, să port simbolul verii,
Cu umbrele să cânt apusurile grele
Şi-n dimineţi s-ascult chemările de iele.
Furtuni să se coboare, atunci când zbor agale,
Şi să îmi răscolească nebuna-nsingurare,
Cu fulgere de-ofir aripile să-mi ardă
Şi lacrimile-mi reci, în valuri, să le piardă.
vantdetoamna 