S-au prăbușit cetățile speranței
Şi în căderea lor strivit-au vise,
Acum suntem încremeniți și orbi,
Întinși în bezna toamnei compromise.
Azi, respirăm tăios acelaşi iz,
De lacrimi, de durere şi de umbre,
Gustând a sorții ironie,
Cu sufletele reci și chipuri sumbre.
Ca doi copaci izbiți de vânturi aspre
Și-apoi închiși în crustă de ninsoare,
Ne-am înăsprit, răpuși de încercări,
Şi nu întrezărim nici o scăpare.
Foto – Ionela Andrei
vantdetoamna 