Eram aproape orb, căutând calea luminii,
Înotam, în noroi, cu disperare și neputință,
Rătăceam și mă înecam, în întuneric,
Eram singur și speriat, în miez de suferință.
*
Mă scufundam, adânc, în noroi, cu resemnare,
Eram un orb, devenind o parte a întunecimii,
Eram nemișcat și tăcut, topindu-mă, în neant,
Pierdut eram, fără urmă, în căutarea luminii.
*
Eram aproape adormit, visând lucid despre cer,
Pluteam, deasupra noroiului, cu o mișcare lină,
Eram fluid și liber, contopindu-mă cu întregul,
Prin întuneric, găsind, și calea spre lumină.
vantdetoamna 