Fuge timpul, ca un apucat,
Pe cadranul ceasului înfipt în cui,
Și-aș fi vrut să-l duc la calibrat,
Însă, nu-i mai pasă nimănui
Dacă e devreme sau târziu,
Sau ce zi e scrisă-n calendar
Și, îți spun serios, că nu mai știu
Nici măcar ce-nseamnă secundar.
Pe căldura asta aeru-i amar,
Iar motanul negru nu se simte bine,
A vărsat acvariul pentru calamar
Și acum vrea apă, ca să îl aline.
I s-a calcifiat până și mustața
Și s-a cocoțat tocmai pe calandru,
plânge înfundat și-și blesteamă viața,
Zice c-ar fi vrut să fie scafandru.
Mi se pare totul de-un umor nerod
Și azvârl penița într-o călimară,
Îmi pun pălăria pe un calapod,
Să-i îndrept calota prinsă într-o doară,
Și-mi așez cu calm zâmbetul calin,
Într-un ciob de-oglindă rezemat de-o ceașcă,
Parcă-mi vine, zău, chiar să și suspin,
Fiindcă mi-am uitat rujul în caleașcă.
Foto – Giorgio de Chirico la comedia e la tragedia
Vă invit și pe la Psi, Scorpio, Adriana, cita, AdrianaT, dia naicu, adicherish, Laura Laly, Sonia, Matilda, RaduThor, carmen pricop
Draga mea, chiar ti-a reusit. Mi-a placut foarte mult! 🙂
🙂 Ce mă bucur!
Super. Felicitari
Mulțumesc, Laura!