A despărțire

 A despărțire se deschide drumul între noi,

În ochi îmi tremură fiorul de plecare,

Și-aș vrea să nu-ți mai văd genunchii goi,

Târâți prin lumi de fier și nepăsare.

Un pansament pe suflet ți-am lipit,

Să nu te doară și să nu mai simți,

Când toate visurile se vor fi topit

Într-o cafea cu amăgiri fierbinți.

Hai, fă-mi un ceai și spune-mi o poveste!

Îți scriu și eu acum, prima scrisoare

Și-ți spun că un copil mi-a dat de veste

Că viața se preschimbă-n călătoare…

Popas mi-ai fost în lunga drumeție,

Acum m-oi duce sensul să-l cinstesc

Și am să-mi fac în gând împărăție

Și-n suflet jertfă pentru ce iubesc.

Îmi iau rucsacul pentru căutări,

În mijloc de furtună mă arunc

Și când trăirea îmi va pune întrebări,

Am să m-ascund în ochiul de adânc.

Tu să rămâi pe margine de întâmplare,

Cu spatele la tot ce ar fi fost,

Să nu sădești semințe de-ntristare

Căci toate astea n-ar avea vreun rost.

 

Duzina de cuvinte 5 – Teatru absurd

 Șupa soldaților de sticlă s-a sinucis în vitrină,

Într-un colț prăfuit, împlinirea își face bagajul,

Vorbele tale miros a var stins și-a xilină

Și în fața ferestrei storul schimbă peisajul.

Am o panglică neagră și un ruj stacojiu,

Mi s-a rupt crinolina și-am pierdut o mănușă,

Ciripind cam isteric, toate vrăbiile știu

C-am ascuns întristarea într-un ochi de păpușă.

Nu îmi pasă că-i ger, chiar de-i mijlocul verii,

Nici că-n păr mi s-a prins, răzlețită, o frunză,

Am uitat o poveste în imaginea serii

Și acum chipul tău vinovat mă amuză.

Destinațiile noastre au fugit de pe hartă,

În sertarul noptierei zac biletele rupte,

Ia un vârf de cărbune și schițează o cartă

Și-apoi sari fără teamă, peste visele-abrupte.

Vreau un ciob ascuțit și un pepene copt,

Adăpost să îmi fac pentru nopțile lungi

Și în el să-mpletesc amintirile-n opt,

Când cu seve de alb rana sorții îți ungi.

Prăbușită-ntre plopi, să troneze cortina,

Spectatorii să râdă în aplauze-aprinse

Și-n privirile lor să plonjeze lumina,

Când trăirile zac, peste viață, întinse.

Peron

În gara amintirilor dintâi,

Vreau, astăzi, să mă faci peron,

Trei stâlpi de marmură să-mi pui

Și-un scaun mic, de silicon,

Pe care numai timpul să se-așeze,

Să decupeze gânduri din trecut,

Și-apoi de trenul gri să le sudeze

Și să-l trimită în necunoscut.

 ~

Pe linia dintre vis și viață,

Aș vrea asfaltul să mi-l torni

Și un panou să-mi pui în față,

Cu basme despre unicorni,

Pe care să le răsfoiască

Priviri de palizi călători,

Când noaptea stă să tâlcuiască

Lumini de veșnice ninsori.

Pe acest peron pășiră și Psi, Almanahe, Tiberiu, Redsky, Vero, Scorpio, Cita, Lolita, Cioburi de chihlimbar, La bulivar, Genoveva, Dictatura justiției…

Duzina de cuvinte 4 – Bătrânul

Turbulente curg apele clipei,

Din cenușă se înalță fumul,

La o masă, printre lucruri prăfuite,

Stă, rostind o tălmăcire-n gând,

bătrânul.

 *

Concomitent, luminile se sting,

De sub arcada ușii se arată-o umbră,

În încăpere aerul devine-arid

Și-ntr-o tipsie cu silitră,moartea umblă.

 *

- Bine-ai venit la steaua vieții!-

Spuse bătrânul cu înfrigurare,

Iar umbra, călcând rând pe rând pereții,

Lăsa în urma ei, încețoșare.

 *

- Venit-am ca să facem troc de vise,

Căci în balans se arcuiește luna,

Și să îmi dai sclipirile promise,

Cu ele să-mi pictez în nori, cununa! -

 *

- Intempestivă e a ta dorință,

Tu vrei ca viul din neviu să nască,

Dar este peste-a mea putință,

Din timp să fac netimpul să-nflorească.

 *

Uitat-ai, oare, că a ta menire

E să-i dai răsăritului putere

Și la apusuri, să te faci jertfire,

Pe rugul soarelui, când ziua piere?

 *

De ce vrei tu să schimbi cosmica lege,

Nu știi că asta ar putea să ne strivească?

Te uită în etuva lumii noastre și-nțelege

Că-n ea sufletele ard ca să se curățească! -

 *

- Mă uit în lumea voastră de culoare

Și o fărâmă ți-am cerut din ea,

O oră doar, să nu mai fiu întunecare,

Numai o oră, vreau poteca mea!

 *

Pe ea să merg fără să fiu legată

De oameni, de copaci sau alte forme,

Să fiu eu însămi formă unicată,

Și-n calea mea, să nu existe norme.

 *

Hai, dă-mi o oră din a ta visare,

Ți-oi da și eu o viață într-a mea,

Și-apoi am să mă duc în depărtare,

Veșnic să îmi slujesc menirea grea! -

*

Spunând acestea umbra s-a topit

Și-n locul ei a poposit tăcerea,

Bătrânul a luat cupa de argint,

Și-n ea a stors dintr-o tulpină mierea.

 *

A pus și praf de sare din ghioc,

Cu o fărâmă de mercur trecut prin sită,

Și-apoi, le-a pus pe toate într-un foc,

Rostind cuvinte încâlcite, în sanscrită.

 *

Casa întreagă s-a cutremurat

Și din podea a apărut o sferă neagră,

Care-nspre cer, grăbit s-a aruncat,

Și a-nceput culorile să șteargă.

 *

De-atunci, în lume este veșnic noapte,

Moartea amestecă într-o casetă scrumul

Și la o masa, printre praf de șoapte,

Stă, răsfoind o carte-n vis,

Bătrânul.

Să îmi fie cu iertare,

C-am venit cu întârziere,

V-am adus o cuvântare

Și-acum fug, la revedere!

Cu drag,

Pentru Psi, Almanahe, Vero, Tiberiu, La bulivar, Scorpio, Cioburi de chihlimbar, Redsky,Dictatura justitiei, Cita, Lolita, Cristian, Genoveva

Descântec

Verde crud, coardă de liră,

lasă-ți sufletul să fie

fulg de pasăre albastră,

glas de foc și apă vie!

Luminoasă ca un cântec,

ca un fir de lună nouă

încrustat într-un descântec,

fie-ți inima când plouă,

și rostită ca o rugă,

ființa ta să viețuiască,

să-nflorească-nțelepciune

și iubire să rodească!

-

Verde crud, sclipiri de stele,

de la sfinți să ai lumina

și când timpul în timp piere,

să-ți găsești în cer odihna!

Să ai pavăză de îngeri

și aripe să îți coasă

ca să zbori în vârf de sângeri,

să faci cuiburi de mătasă,

pentru fluturii de noapte,

să își culce puii-n ele

și apoi să-i învelească

cu petale de lalele.

 -

Verde crud, dansuri de iele,

fie-ți zâmbetul urzeală,

răsucită prin inele,

lacrima de dor să-ți piară!

Să-ți apleci în holde capul

ca să plângi a bucurie

și de-acolo să iei macul

mirosind a profeție!

Hoinărind în primăvară,

să ai gândul ca zefirul

și să te prefaci în taină

joia, când se face mirul!

 

Duzina de cuvinte 3 – Fuga

De-atâta hoinărit prin codrii minții,

Țesut de lujeri mi-a crescut în gânduri,

Și m-am făcut însemn de superstiții,

Să nu mai știu ale greșelii rânduri.

 *

Mi-am creionat un zmeu în întuneric,

Dă-mi un sălic să-i luminez cărarea,

Din simțuri să-mi desprind trupul eteric

Și împreună să vânăm uitarea,

*

În tâmpla vieții să înfigem stele

Și să ne prindem zilele-n fulare,

Din imuabil să ne facem sfere,

Să scurgem noaptea-n ele la plecare.

*

Acidulat să plouă cu esențe,

De fruct apos, prin ramuri de livezi,

Să zboare gărgăuni uriași în zdrențe

Și să înțepe crud frunzele verzi.

 *

Imaginar să-mi strângi în pumni privirea,

Din ea să storci culoarea de tristețe

Și-apoi într-un calup să-mi torni trăirea,

Să capete contur de tinerețe.

*

O geantă cu minuni să luăm în spate,

Să ne urcăm în trenul spre-ntregire

Și să fugim cu el cât mai departe,

Prin teritoriile de alb și de iubire,

*

La fiecare poartă de oraș să punem lauri,

La fiecare mal de râu, cântări de vise

Și când pământul e umbrit de grauri,

Să ridicăm la cer torțe aprinse.

 Fugit-au cu mine si Psi, Almanahe, Redsky,Rokssana,  Cristian, Vero, La bulivar, Scorpio, Dictatura justiției, Mița, Carmen, Valentina , Cioburi de chihlimbar, Tiberiu…

Negustorul de vise

La târgul dintre zările ascunse,

M-am întâlnit c-un negustor de vise,

Vindea răspunsuri fără întrebări

Și aduna ideile proscrise.

8

Era bătrân și-avea în ochi scânteie,

Dar erau blânzi și plini de-nțelepciune,

Pe cap purta de-ofir coroană

Și-n pumn strângea un sceptru de tăciune.

 8

Avea o tolbă plină cu povețe

Și le-mpărțea la capete de gând,

Celor care purtau în glas chemări

Și-n inimă al vieții legământ.

8

Mi-a dat și mie o bucată de tăcere

Și m-a trimis în mine, s-o-nțeleg

Și-apoi s-o scriu pe frunzele de toamnă,

Ca sufletul de lume să-mi dezleg.

8

De-atunci, trudesc să-i deslușesc misterul

Pe drumul spre ținutul de lumină,

Mă port pe umeri și îmi sunt povară,

Dar caut să-mi găsesc loc de odihnă,

8

Să-mi așez ființa pe un fir de stea curată,

În rugăciune să-și rostească taina,

Când timpul se răsfrânge-n rotocoale

Și visul își dezbracă haina.

Judecata umbrei

Tu, umbră care mi te-ai prins de suflet,

De-atâtea veacuri de uitări,

Am hotarăt să nu mai preget

Și să te judec fără remușcări.

 <>

Am să te duc la tribunalul de lumină,

În fața martorilor de la răsărit,

Și întreg juriul o să îți găsească vină,

Povară că mi-ai fost și asfințit.

 <>

O să te-nchid într-un halou de gânduri,

Să-mi asculți zilnic rumegarea minții

Și-atunci când plouă soarele în rânduri,

Să strângem spre iertare coaliții.

 <>

Un prapur o să pun la poarta ființei,

Ca să vestească zi de sărbătoare,

Și-apoi o să te predau sentinței

De a te face umbră călătoare.

<>

Pe tine, cea care mi te-ai prins de viață,

De-atâtea trupuri de-ncercări,

Am judecat să mi te fac speranță

Și să te las să evadezi din cugetări.

Din onorata instanta facura parte, fara intarziere, si Psi, Redsky, Tiberiu, Vero, Scorpio, Dictatura justitiei, Cita,

Cioburi de chihlimbar,  dagatha, abisuri, la bulivar …

Duzina de cuvinte 2 – Regatul deșertăciunilor

 În casa gri ce pare mai înaltă,

La umbra dintre vis și amintire,

Unde himerele stau laolaltă

Și croșetează bulbi de-nchipuire,

Miroase-a cauciuc și-a tuberoze,

Suntem în pană de electricitate,

Ne dăm cu alifii pentru artroze

Și facem jocuri de motricitate.

*

A-mbătrânire sună ora dimineții

Și vântul poartă zvonuri de zăpadă,

Soldatul gri își smulge epoleții

Și îi înfige într-un vârf de spadă,

Lângă oglinda-n care se arată

Un clovn cu nas de plastelină,

Și o bucată dintr-o hartă,

Cu urme de creion și vaselină.

*

Numele nostru e înscris pe-o frunză,

Prinsă într-un decor cam inestetic,

Și împletirea de idei ne tot amuză

Când încercăm să tălmăcim visul profetic,

Iar când ispita de a fi ne face semne,

Ne strângem inimile-ntr-un garou

Și invocăm iubirea să ne-ndemne

Să-i punem cântecul într-un ecou.

*

Când vine noaptea și-ncropim castele,

Mâncăm pe rând câte-o cireașă-amară

Și-apoi, coroane facem din nuiele

Și-nchidem tot regatul în cămară.

Aprindem lumânări să stea de pază,

Ne ridicăm drapelul la tavan,

Și când visarea gene decupează,

Ne convocăm sedința la divan.

M-am azvârlit grăbit în joc, alături de Psi, Almanahe, La bulivar, Rokssana, Redsky, Cioburi de chihlimbar, Scorpio 72, Tiberiu, Carmen, Mita, Dunia, Cita, Dictatura justitiei, Vero …

Șotron

E luni și ne jucăm de-a poezia

Pe un palier cu formă de șotron,

La unu e închisă nebunia

Și-n doi e al uitării panteon.

Ne strângem toți la trei, în contemplare,

Și-n șoaptă litere despachetăm,

La patru să le punem în clasoare,

Râzând, cuvinte lungi să inventăm

Și-n cinci să luăm o pauză de sensuri,

Să strângem virgule în călimări

Și-apoi să le-aruncăm în versuri,

Când inima ne pune întrebări.

La șase să sculptăm în propoziții,

Să punem toate verbele deoparte

Și când tăcerea naște supoziții,

Să ne-mbrăcăm cu semnele de carte

Și să fugim așa, până la șapte,

Unde să comentăm desăvârșirea,

Sorbind dintr-o cafea cu lapte

Și exersând pe rând, silabisirea.

Schimb de condeie-n opt să facem,

Metafore-n hârtii să croșetăm

Și-n pași de tango să ne-ntoarcem,

De-a poezia, luni, să ne jucăm.

Mai șotronesc și Almanahe, Psi, Rokssana, Tiberiu, Redsky, Anacondele, Scorpio72, Labulivar, Griska, Abisurile, Ana, Cristian Gheorghe, Cristian Pătrașcu, Vero, Carmen Sima…