Feeds:
Posts
Comments

Păsări călătoare

Frumoase păsări călătoare

Se duc spre orizonturi neștiute,

Se scaldă în lumini, sub Soare,

Și lasă-n urmă frunzele trecute.

 

Își poartă zborul ca pe-o-nchinăciune

Spre cerul care s-a deschis în armonie,

Când vântul naște-n lume goliciune

Și florile se-nchid în agonie.

 

Se scaldă în vibrații de culori,

Se duc spre alte lumi, cu nepăsare,

Și lasă-n urmă pânzele de nori,

Frumoase păsări călătoare…

 

Advertisements

Suntem

Suntem trecători dar vii,

În zbaterea vremelniciei noastre…

Suntem esența lui a fi,

Vibrația sferelor albastre.

Suntem un strigăt de război

Și versul imnului de pace,

Spaima de spațiu e în noi

Nemărginirea care tace.

Suntem și umbră și lumină,

Cuvânt de taină, nerostire,

Furtună cruntă, zi senină,

Suntem și frică și iubire.

Gregory Colbert

foto: Gregory Colbert

Gând IX

Rătăcitor, gândul se izbește de zidul uitării,

ca un val oprit de stânci în fuga lui din mare.

Căutător, ochiul pătrunde fisuri de amintire

și prin ele răscolește câte un colț de trecut.

Mângâietoare, palmele cuprind pieptul

și adună toate zbaterile inimii,

ca pe niște păsări jertfite pe altarele timpului.

Neobosit, sufletul își poartă nesfârșirea,

ca pe un omagiu adus eternității,

din lumea cuvintelor de început,

cu sfârșit…

DSC_0706

foto: Ionela Andrei

Nevoia de tine

Simt nevoia de tine,

ca pe o sete…

undeva, în partea deșertificată a ființei,

perpendiculară pe miezul inimii.

Simt nevoia de tine,

ca pe o foame…

undeva, în nucleul sufletului,

congruentă cu segmentul trăirii.

Nevoia de iubire o simt,

ca pe nevoia de tine…

undeva, la nivel general,

dincolo de miezul inimii,

de nucleul sufletului

sau de oricare limită

a  ființei.

Azi, cu tine

Azi…

Mă gândesc cu dor la tine,

La ochii tăi blânzi și plini de lumină,

La chipul tău drag, la râsu-ți de copil,

La ființa ta senină.

Și te privesc în amintiri,

Ca pe-o-ntâmplare de viață și iubire,

O sută de ani ți-ar fi fost,

Azi…

Mi-ești rostire.

Mă întorc

Mă-ntorc la mine după ani de rătăcire

Și-mi chem acasă sufletul, cu drag,

Să-i pun veșmânt din raze de iubire,

Mă-ntorc să trec al ființei mele prag.

 

Mă-ntorc la tine după vieți de încercare,

Mă-ntorc cu dor, azi, umbrele să-mi iert,

Mă iert pentru cea din afară căutare,

Mă iartă tu și pentru fuga în deșert.

 

Fata din curcubeu

Fata din curcubeu…

s-a rătătcit într-o zi pe Pământ,

purta o rochie din lumini violet,

croșetată cu suflare de vânt,

iar în păr avea flori de hârtie,

cu parfum de schimbări și cuvinte,

însă, drumul spre casă nu-l știe

și vă rog să-i aduceți aminte

că la sensul din dreapta trăirii

este-o hartă cu tot ce se simte,

s-o apuce pe drumul iubirii,

încercați sa-i aduceți aminte…