Feeds:
Posts
Comments

Zidește-mă

Zidește-mă…

în lumina dintre două dimineți,

să fiu cântec de trezire,

la începutul fiecărui ceas…

și lasă-mă să fiu liniștea…

prinsă între două bătăi ale inimii.

Zidește-mă…

între două cuvinte,

să fiu pauza dintre rostiri

și trăirea desăvârșită…

dintre mâine și ieri.

Zidește-mă…

în temelia iubirii de adevăr

și lasă-ma să fiu ființa care, în tine,

adevăr, din iubire, să zidească.

Ploaia

Cu sunet alb, ca de argint,

Ploaia în lume se revarsă;

Cerul parcă-i făcut din flint,

Într-o nuanță de gri, ștearsă…

Păsări, cu aripile ude,

Planează peste pomi în floare,

Iar florile au frunze crude,

Din verde viu, ca o mirare…

Oamenii par să respire calculat,

Cu ritm mecanic, ca o încruntare,

Și-n jurul lor luminile se zbat,

Ca o emoție prinsă în culoare.

Cerul parcă-i făcut din flint,

Într-o nuanță de gri, stearsă,

Și-n sunet alb, ca de argint,

Ploaia în lume se revarsă.

Nu știi

Te pierzi câte puțin în fiecare ceas,

Într-o culoare încă ne-nțeleasă…

Nu știi cum ești sau ce ai mai rămas,

Dar nu ai putea spune că-ți mai pasă.

Nu știi nici ce ai mai păstrat în gând,

Din tot ce-a fost cândva o încercare

Și-ți pare că ai devenit cuvânt…

Pus la un loc cu semnul de-ntrebare.

În fiecare ceas, te pierzi câte puțin,

În nevăzutul cel de necuprins,

Nu știi cum ești, dar simți că e senin

Și-n suflet focul vieții ți-e aprins.

Recunoștință

Am învățat de la pietre tăcerea

și mi-am făcut în ea un cuib, pentru odihna minții,

atunci când, de la fluturi, am aflat taina transformării

și importanța clipei.

Am învățat de la flori că frumusețea trupului e trecatoare,

dar am înțeles că ofilirea este nașterea seminței…

De la ape am învățat fluiditatea

și mi-am făcut asemeni ei trăirea și gândul…

Am învățat de la copaci statornicia

și am înțeles că inima se curăța prin durere

și ca ființa se înalță prin dăruire.

De la lună am învățat misterul și de la soare lumina

și am înțeles susținerea și sacrificiul.

Am învățat din păcat iertarea

și am înțeles întunericul și renunțarea…

De la copii am învățat uimirea

și așa am aflat libertatea sufletului…

Am învățat de la oameni iubirea.

Gând VII

Din ochi de timp se întrevede iar
O noapte prinsă-n marginea lucidității…
Tu râzi și-ți scrii trăirile într-un breviar,
Ca pe-o satiră destinată eternității.
Te-ascunzi de literele care-ți spun ce va să fie,
Când le citești în palma vieții, ca-ntr-o carte,
Și fugi în lumi de vis și reverie,
Ca să nu mori `nainte chiar de moarte.
Arthur 13

Foto – Arthur Tintu

https://www.facebook.com/pages/LENS-is-MORE/104007599799185?fref=ts

Dragă primăvară

Te aștept cu dor, dragă primavară,
Nopțile mă dor, gândul mi-e povară,
Ploaia mă sufocă, vântul mă-nfioară,
Nu uita să vii, dragă primăvară!

Să-mi aduci în dar flori de păpădie
Și s-alerg desculță, noaptea, pe câmpie
Visul meu, de greu, nimeni să nu-l știe…
Vino, primăvară, dragă rapsodie!
Arthur11

Foto – Arthur Tintu -https://www.facebook.com/pages/LENS-is-MORE/104007599799185?fref=ts

Gând VI

Trăim undeva… între noi înșine și lume,
chinuiți de o boală stranie, a obișnuinței,
și orbecăind prin vălul dintre noi și conștiință.
Trăim undeva… între paradox și nebunie,
într-o metaforă subtilă, sinonimă cu masochismul,
în care pasiunea a rămas singura cale de scăpare,
Ca un fel de electrizare a sufletului…