De câte ori?

De câte ori ai plâns pe-ascuns,

să nu te știe fluturii de noapte?

De câte ori durerea te-a străpuns

și ai strigat în mii de șoapte?

De câte ori ai râs dansând,

să te audă păsările-n gânduri?

De câte ori te-ai fericit zburând

și ai tăcut cântând în rânduri?

De câte ori ai stat în întuneric,

să nu te vadă ochii dimineții?

De câte ori lumina te-a pătruns

în noaptea  lungă a vieții?

De-atâtea ori tu ai murit

Și-ai renăscut, fără de știre,

Purtând în gând un asfințit

Și-n suflet numai regăsire.

Tot de atâtea ori ai scris un vers,

În cartea sufletului lumii,

Și ai cules din Univers

Idei ce le-au plantat străbunii,

Lăsând, la rândul tău, o moștenire

Pentru toți cei ce vor veni să fie,

Să-nvețe traiul omului  întru iubire

Și-apoi, de-atâtea ori, să nu-l mai știe.

Foto: Ionela Andrei