De dor

De-atâta dor, ai înlemnit…

Şi ți-ai sculptat în vine,

Rostiri în vers nedeslușit,

Întoarse către tine.

 

De-atâta greu, ai vrut să fugi,

De tot ce-atât râvnisei

Şi te-ai fi ars, tăcut, pe rug,

Căci sensul îl găsisei,

 

Când în zadar îmbrăţişai

Cântările din gânduri

Și sufletul ți-l condamnai

Să moară printre rânduri.