Duzina de cuvinte 17 – Pământ al uitării

Pământ al uitării, închis în întunericul cel din afară,

Noi, oamenii tăi, bieți orbi ce privim în lumină,

Fugim, fără rost, de tot ce-ar putea să ne doară,

Neștiind că durerea e parte din truda divină.

 

Pierdut-am noi darul, jertfit prin piroanele morții,

În sânge și aur, în patimi ce-n suflet primim,

Pierdut-am și sensul, crezându-l doar voia sorții,

Nimic nu-nțelegem, nimic nu mai știm să iubim.

 

Cu false relații, ne-am frânt armonia ființei,

În muzica mută, a vieții ce totul permite,

Și nu mai trăim iubirea ca rod al credinței,

Ci ca pe o foame ce chiar înfruptarea omite.

 

Pământ al uitării, închis în întunericul cel din afară,

Câțiva dintre orbi aprins-au o lumânare

Și-n fruntea-ncerării, vederea începe s-apară,

Căci iată-i, pe rând, încep să își ceară iertare!

Foto – Alan Blaustein

Vă invit și prin tabelul duzinei!