Furtuna din amurg ne-a răscolit simțirea,
Cu vânt din miazănoapte a frânt liniștea-n două,
Când pe genunchi țineam păcatul și iubirea
Și ne miram că umbra aduce luna nouă.
Pe gemurile ude, din flori strivite crud,
Ne încropeam atlas, pentru tărâmul minții,
Și pâinea o-nveleam cu frunze de agud,
S-o dăm unui biet pui, ce-și căuta părinții.
O burtă de-ntuneric îngurgitase cerul,
Toți fluturii zburau, în cuiburi, să se-ascundă,
Din nori se-ntrezărea, sclipind amar, steajerul
Și toate ne păreau a fi într-o secundă.
Au scris si: Psi, Tibi, Scorpio, Carmen Pricop, Dictatura justitiei, Vero, Griska, Vavaly, Maya, Anacondele, SimonaR
Advertisements
[…] vantdetoamna […]
Când pe genunghi ţineam păcatul şi iubirea
şi-mi încropeam atlas pentru tărâmul minţii
furtuna din amurg mi-a răscolit simţirea
întemniţând în ea secunda neputinţei.
De-atâta fulger, tunet, vânt şi ploi
nu numai fluturii s-au dus să se ascundă.
Pe-afară rămăseseră doar sufletele noi,
se regăseau cu toate-ntr-o singură secundă…
😀
Ha! Superb! >:o)<
[…] de o grijă iar noi ceilalți, cuminți cum ne știți, am scris câte ceva.tibi, Scorpio, vantdetoamna, carmen pricop, vavaly, […]
Bine-ai revenit 🙂 Eu chiar ţi-am simţit lipsa şi nu spun vorbe mari, că nu mi-e felul de a pisici pe cineva.
🙂 Si eu ma bucur sa fiu, din nou, printre voi. E o lume frumoasa aici. >:o)<
Am voie să-l plagiez pe Tibi ? Parcă a spus cu o mai multă simțire decât mine ceea ce gândesc și eu.
🙂 Si eu ma bucur sa fiu, din nou, printre voi. E o lume frumoasa aici. >:o)<
Absolut minunat! mă înclin în fața versului tău
[…] vantdetoamna […]
a pisicii? 🙄
:))
[…] vantdetoamna […]
Paate că toate erau ale secundei…
Fiind ale secundei două flori,
v-aţi ofilit în cel amurg, grăbiţi de vânt, n-aţi aşteptat până în zori,
când dintre nori, din burta universului ar fi sclipit
un pui de soare, neprins în furtună, neumbrit.
Şi-atuncea ude, genele-au clipit şi-au măsurat,
distanţa pân’ la luminişul din obraz,
iar lacrima ce pe genunchi a picurat s-a transformat
deşi ca de atlas, moale ca pâinea caldă, în olivină, nu-n topaz.
Şi să zicem că poemu are tiltul …ceva cu “umbră”, că pe ăsta văd(cred şi eu că văd aiurea, că de, la ore dintr-astea, m-apucă comentatul) că l-am omis. 😆
Ma lasasi fara cuvinte…nu ca ar fi ceva neobisnuit. Dor.