Maidanul copilăriei

Maidanul iubit, de pe vremuri, avea într-un unghi un castan
Cu nori atârnându-i pe ramuri şi frunze mari, de celofan.
Din el ascunziş ne făceam, să fim mai aproape de Soare,
Castane în poală strângeam şi-n păr ne prindeam câte-o floare.

Era într-un colţ şi-un cireş, cu fructe bogate pe ram,
Şi seara, noi toţi, fără greş, cireşe în sânuri furam.
Râzând, le-agăţam la urechi şi dansam să ne vadă Irina
Şi-n halatu-i de noapte cel vechi, să ne-alerge puţin cu prăjina.

Tropăiam într-un chiot voios, fericiţi de trăznaia comisă,
Ne cădea furtişagul pe jos şi aveam jumuleala promisă.
Mai era pe maidan şi o piatră, unde stam şi vorbeam de strigoi,
Povesteam încordaţi noaptea toată şi ne tot speriam între noi.

Ce frumoasă era lumea aia, cu castane, cireşe şi nori,
Ce copii plini de soare eram, străbătând anii puri printre flori.