Ca și cum

Azi, iarăşi ochii tăi ma vor privi,

Născând noi universuri paralele,

Şi eu ca o nătângă te-oi iubi,

Uitându-mi iar menirea între ele.

 

Ca sâmburele viu, sub fructul veşted,

În suflet îţi trăiesc minuni o mie,

Dar toamna lumii-ţi vinde drumul neted

Şi-i mai uşor ca nimeni să o ştie.

 

Din trei cuvinte am zidit o lume

Şi aş fi vrut să vrei nemărginirea,

Şi-n evadarea noastră să se-adune

Trăirile ce-n oameni nasc uimirea.

 

Dar, ca şi când noi n-am fi fost vreodată,

Şi, ca şi cum n-ai vrea să ne mai ştii,

Te-ai dus în lumea ta înfrigurată

Şi nu mai vrei, nicicând, să vii.

Arnold Böcklin, Self-Portrait with Death Playing the Fiddle, 1872.