Sentință

Stăteam, tăcut, pe-un un mal,

În lumea gri, de ceaţă,

Privind apusul rece,

Al soarelui de gheaţă,

Pe mare urla vântul,

Gonind spre orizont,

Albastre funeralii

Treceau prin vechiul port.

Din cer cădea lumina,

Fâşii rupând din Soare,

Frumoase păsări albe

Dansau în rotocoale

Şi lumea cea de cremen

Tăcea, fără să ştie,

Că pentru ea de-atunci,

Doar haos o să fie,

Că oamenii-şi vor vinde

Şi suflet şi iubire,

Pe bani şi pe iluzii,

Pe falsă fericire,

Că viaţa o să fie

O luptă grea şi oarbă

Şi că păcatul, lacom,

Din suflete-o să soarbă.

Din cer cădea-vor neguri,

Fâşii rupând din Lună,

Lungi umbre se vor naşte,

Lumina s-o rapună,

Pâmântul viu al morţii,

Întins în nesfârşire,

Va fi infernul nostru,

De neagră rătăcire.