Nopți de cerneală

Dansează urmele de scrum,

pe umbrele de sticlă

şi visul arde fără fum,

într-o spirtieră mică.

Pe geamuri gerul ţese flori

de gheaţă şi lumină

şi noaptea-i îmbrăcată alb,

în voaluri lungi de smirnă.

Privirea mea clădeşte turnuri,

în colţuri paralele,

şi luna îmi tot coase sori

ascunsă în perdele.

Doar gândurile-mi sunt surori

întru târziul iernii,

şi moale se aştern pe foi,

sub apăsarea vremii.

Şi zidurile încă ştiu

atâtea nopţi de ceară,

când frământam în somn poveşti

scăldate-n călimară…

Îmi strecuram viaţa prin pene

mânjite cu cerneală,

şi fericit pictam scrisori

spre lumea de afară.