Prea mult

Prea mult amar în lumea noastră,

Un dor de oarbe-mbrățișări,

Care pe inimi urme lasă,

Când ne ascundem de chemări.

-

Prea multă liniște în suflet

Nu mai avem, nici în simțiri…

Ne soarbem clipa într-un urlet

Și ne e sete de trăiri.

-

Prea multă pizmă în gândiri,

Noi nu mai știm ce-i uniunea,

Suntem străini și-n amintiri

Și e puțină rugăciunea…

-

O, Doamne, e atât de mult!

Prea mult ne este și nimicul,

Azi, ignoranța e un cult

Și-n tronul ei domnește timpul.

-

Prea mult pământ și multe patimi,

Sute de nopți fără de stele,

Ni se dă viața printre lacrimi

Și-n lacrimi viața noastră piere.

Duzina de cuvinte 6 – Voiaj la pol

Vreau două rânduri de mărgele

Și-un pardesiu din staniol,

Să mă-mpopoțonez cu ele

Și-apoi să plec grăbit, spre pol.

 =

Acolo, două slugi m-așteaptă

Și-mi fac dintr-un ghețar cocon.

Da, știu că iarna e nedreaptă,

Dar o să-l închiriez pe foehn.

 =

Temperatura n-o să fie, astfel,

Prea greu de suportat

Și o să-mi fac un mic rastel,

Ca să-mi scot iglul la mezat.

 =

Nu, nicio lacrimă nu vreau!

Invoc proces de distilare!

V-am spus că nu mai pot să stau…

Hai, nu e vreme de-ntristare!

 =

Mai dați-mi doar un pumn de sare

Și vreo opt sâmburi de caise,

Că vine ora de-mbarcare

Și eu sunt încă în culise…

 =

Scriu cam cinci pagini de poveste

Și vi le las lângă oglindă,

Iar, dacă vreți să-mi dați vreo veste,

Lipiți trei plasturi peste grindă.

 =

Ei, iată c-a sosit momentul!

Îmi pun valizele-n trăsură

Și, fiind întreg aranjamentul,

Pornesc la drum, pe scurtătură.

Lumină din lumini

Lumină din lumini,

mi-e dor să te-ntâlnesc,

în tine să mă lepăd

de tot ce e lumesc…

E grea crucea ce-o port

pe drumul cel pieziș,

port straie care dor

și merg în curmeziș,

greșeli și mult amar

în suflet mi-au săpat,

și lupt, ca o leoaică,

să îl păstrez curat.

Pe trupu-mi ostenit,

secundele cad aspre,

dar mă gândesc, cu drag,

la sferele-ți albastre

și-as vrea, numai o clipă,

la ele să ajung,

să-mi odihnesc privirea

când nu mai știu să plâng,

și-apoi să mă întorc,

să-mi însușesc trăirea,

până la vremea-n care

își va afla menirea…

Atunci, toate vor fi

un vis de încercare,

în care am orbit,

să văd razele tale.

Primăvară

Bat clopotele vremii,

Voi, oameni, unde sunteți?

În amorțirea iernii,

Vreți stelele să strângeți?

 -

Vă tot apasă gerul

Și nopțile-s povară,

Dar nu vedeți că cerul

Rodește-a primăvară?

A despărțire

 A despărțire se deschide drumul între noi,

În ochi îmi tremură fiorul de plecare,

Și-aș vrea să nu-ți mai văd genunchii goi,

Târâți prin lumi de fier și nepăsare.

Un pansament pe suflet ți-am lipit,

Să nu te doară și să nu mai simți,

Când toate visurile se vor fi topit

Într-o cafea cu amăgiri fierbinți.

Hai, fă-mi un ceai și spune-mi o poveste!

Îți scriu și eu acum, prima scrisoare

Și-ți spun că un copil mi-a dat de veste

Că viața se preschimbă-n călătoare…

Popas mi-ai fost în lunga drumeție,

Acum m-oi duce sensul să-l cinstesc

Și am să-mi fac în gând împărăție

Și-n suflet jertfă pentru ce iubesc.

Îmi iau rucsacul pentru căutări,

În mijloc de furtună mă arunc

Și când trăirea îmi va pune întrebări,

Am să m-ascund în ochiul de adânc.

Tu să rămâi pe margine de întâmplare,

Cu spatele la tot ce ar fi fost,

Să nu sădești semințe de-ntristare

Căci toate astea n-ar avea vreun rost.

 

Duzina de cuvinte 5 – Teatru absurd

 Șupa soldaților de sticlă s-a sinucis în vitrină,

Într-un colț prăfuit, împlinirea își face bagajul,

Vorbele tale miros a var stins și-a xilină

Și în fața ferestrei storul schimbă peisajul.

Am o panglică neagră și un ruj stacojiu,

Mi s-a rupt crinolina și-am pierdut o mănușă,

Ciripind cam isteric, toate vrăbiile știu

C-am ascuns întristarea într-un ochi de păpușă.

Nu îmi pasă că-i ger, chiar de-i mijlocul verii,

Nici că-n păr mi s-a prins, răzlețită, o frunză,

Am uitat o poveste în imaginea serii

Și acum chipul tău vinovat mă amuză.

Destinațiile noastre au fugit de pe hartă,

În sertarul noptierei zac biletele rupte,

Ia un vârf de cărbune și schițează o cartă

Și-apoi sari fără teamă, peste visele-abrupte.

Vreau un ciob ascuțit și un pepene copt,

Adăpost să îmi fac pentru nopțile lungi

Și în el să-mpletesc amintirile-n opt,

Când cu seve de alb rana sorții îți ungi.

Prăbușită-ntre plopi, să troneze cortina,

Spectatorii să râdă în aplauze-aprinse

Și-n privirile lor să plonjeze lumina,

Când trăirile zac, peste viață, întinse.

Peron

În gara amintirilor dintâi,

Vreau, astăzi, să mă faci peron,

Trei stâlpi de marmură să-mi pui

Și-un scaun mic, de silicon,

Pe care numai timpul să se-așeze,

Să decupeze gânduri din trecut,

Și-apoi de trenul gri să le sudeze

Și să-l trimită în necunoscut.

 ~

Pe linia dintre vis și viață,

Aș vrea asfaltul să mi-l torni

Și un panou să-mi pui în față,

Cu basme despre unicorni,

Pe care să le răsfoiască

Priviri de palizi călători,

Când noaptea stă să tâlcuiască

Lumini de veșnice ninsori.

Pe acest peron pășiră și Psi, Almanahe, Tiberiu, Redsky, Vero, Scorpio, Cita, Lolita, Cioburi de chihlimbar, La bulivar, Genoveva, Dictatura justiției…